logo
English
Avocat Ciprian Pozderie, specializat în drept penal și infracțiuni legate de droguri

Avocat penalist dedicat apărării în cauze privind drogurile

Membru al Baroului București, sunt specializat în apărarea persoanelor acuzate de infracțiuni privind drogurile, de la posesie pentru consum propriu și până la trafic internațional de droguri.

Dezvolt strategii de apărare eficiente, bazate pe experiența profesională și înțelegerea profundă a legislației și a jurisprudenței în materia substanțelor psihoactive.

Registrul Traficanților de Droguri

Începând cu 1 iunie 2025, peste 26.000 de persoane au fost înscrise în Registrul Traficanților de Droguri – o formă de supraveghere specială care durează până la 20 de ani, chiar și în situația în care persoana și-a executat pedeapsa stabilită de un judecător, s-a reabilitat, iar cazierul judiciar îi este curat.

Înscrierea în Registru aduce obligații severe pe perioade foarte lungi, precum:

  • Prezentări periodice la poliție și verificări la domiciliu pentru a se obține detalii despre viața privată;
  • Anunțarea în prealabil a oricărei deplasări mai lungi de 7 zile;
  • Colectare forțată de date biometrice (ADN, amprente, fotografiere);

Vestea bună este că înscrierea în acest Registru abuziv poate fi contestată în justiție.

Am dezvoltat o strategie juridică specializată pentru a solicita ștergerea din acest registru și suspendarea obligațiilor aferente până la soluționarea definitivă a demersului de contestare.

Substanța, acuzația, procedura

Fie că e vorba de consum personal sau suspiciuni de trafic, sprijinul legal corect poate face diferența în dosare penale privind:

  • Deținerea de droguri pentru consum propriu
  • Traficul intern/internațional de droguri
  • Infracțiunile comise prin intermediul criptomonedelor, darkweb sau dead drop
  • Conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
  • Punerea la dispoziție a unei locații pentru consum ilicit
  • Infracțiuni legate de precursori

Cursul unui dosar poate fi schimbat radical în funcție de distincțiile între droguri de risc/mare risc sau substanțe psihoactive noi (NSP, cunoscute drept legale/etnobotanice) sau de elemente procedurale.

Droguri de risc
Cultură cu plante de cannabis (THC)
Droguri de mare risc
cocaina
Substanțe psihoactive noi
substante psihoactive noi (legale) ce pot fi mefedrona, 2-cmc, 3-cmc, 2-mmc, 3-mmc

Avocatură din vocație

Membru al Baroului București și absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București, avocatura a fost o alegere firească, întrucât în casa personalității mele a existat întotdeauna un interes viu pentru justiție.

Am debutat într-un mediu profesional de cel mai înalt nivel, în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din lume - DLA Piper. Mi-am dedicat activitatea apărării persoanelor acuzate de infracțiuni, reprezentându-mi cu onoare clienții aflați în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de pe întreg teritoriul României.

Totodată, am oferit asistență juridică în sute de cauze penale ca avocat desemnat din oficiu sau pro bono pentru persoane care nu își permiteau să fie apărați. Consider această latură a profesiei esențială, fiind un test al integrității și al dedicării față de justiție. Mă ghidez după principiul: un om care stă drept are tot timpul inima deasupra stomacului, pe când un om care se apleacă are inima sub stomac. A apăra pe cineva, mai ales în situații vulnerabile, înseamnă a-l ajuta să stea drept, iar ca avocat, a-ți face datoria cu demnitate.

Aceste experiențe mi-au consolidat convingerea că fiecare persoană merită o apărare efectivă și mi-a întărit perspectiva asupra necesității urgente a unei reforme legislative în domeniul drogurilor, centrată pe echitate, compasiune și demnitate umană.

avocatura empatica

Programarea consultației

Dacă ești acuzat de o infracțiune privind drogurile, timpul și strategia corectă sunt esențiale. Cel mai eficient mod de a începe este prin programarea unei consultații juridice dedicate.

Această primă discuție, strict confidențială și protejată de garanțiile unui contract de asistență juridică îmi va permite să îți ofer o evaluare onestă a problemei cu care te confrunți.

Website realizat cu respectarea Legii 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat.