Salt la conținut
English
Avocat Ciprian Pozderie

Consultație juridică inițială

Situațiile juridice legate de infracțiunile privind drogurile necesită o înțelegere clară și acțiuni prompte. Pentru a facilita o primă evaluare a cazului și pentru a discuta aspectele preliminare, ofer posibilitatea unei consultații juridice inițiale de 30 de minute, desfășurată online, prin Microsoft Teams, sau la biroul din București.

Aceasta este destinată persoanelor care se confruntă cu acuzații precum: deținere pentru consum propriu, trafic, conducere sub influența substanțelor psihoactive sau orice alte infracțiuni prevăzute de legislația în materie de droguri. De asemenea, este destinată persoanelor care se confruntă cu faptul că au fost înscriși în Registrul Traficanților de Droguri.

Procedura de programare:

  1. Alegerea intervalului și plata: Alege formatul consultației, apoi data și ora, dintre intervalele disponibile (programările se fac cu cel puțin 24 de ore înainte). Onorariul se achită online, prin Stripe, în același pas, iar programarea este confirmată numai după plată. Confirmarea o primești pe e-mail, cu linkul Microsoft Teams sau cu adresa biroului.

  2. Verificarea conflictului de interese: După plată și până la data consultației, voi verifica dacă nu reprezint deja o altă persoană în aceeași cauză cu interese contrare. Acest pas este esențial pentru a garanta o reprezentare loială și obiectivă.

    Notă: În situația identificării unui conflict de interese în urma verificărilor, nu voi putea prelua cazul, programarea va fi anulată, iar suma achitată va fi returnată integral.

  3. Anularea programării: Dacă anulezi cu cel puțin 24 de ore înainte, poți alege între restituirea integrală a onorariului și reprogramare; la anularea cu mai puțin de 24 de ore înainte se reține jumătate din onorariu, iar în caz de neprezentare onorariul nu se restituie. Condițiile complete sunt în Termeni și condiții.

  4. Scăderea onorariului consultației: Dacă, în cel mult 30 de zile de la consultație, se încheie un contract de asistență juridică în aceeași cauză, onorariul achitat pentru consultație se scade integral din onorariul stabilit prin contract.

Pentru a asigura un nivel ridicat de calitate al serviciilor pe care le prestez, inclusiv în ceea ce privește securitatea convorbirilor, nu pot oferi consultanță telefonică.

Obiectivele consultației de 30 de minute:

Consultația se desfășoară sub incidența strictă a principiilor confidențialității și secretului profesional. Acestea sunt garantate de lege și de statutul profesiei de avocat, protejând toate informațiile și detaliile comunicate în contextul relației avocat-client.

În cadrul consultației, vom urmări:

Expunerea situației: Vei avea ocazia să prezinți datele problemei cu care te confrunți.

Analiză preliminară: Voi evalua informațiile furnizate din perspectiva legislației și a practicii judiciare relevante și voi răspunde tuturor întrebărilor referitoare la etapele procedurale imediate sau la posibilele încadrări juridice.

Recomandări inițiale: Vom discuta despre pașii următori recomandați și despre necesitatea angajării unor servicii de asistență juridică extinse, dacă este cazul.