logo
English

Ștergerea din Registrul Traficanților de Droguri

Registrul traficanților de droguri, în vigoare începând cu data de 1 iunie 2025, vizează peste 26.000 de persoane și impune obligații de supraveghere care pot dura până la 20 de ani – mult peste durata cazierului judiciar.

Partea bună este că înscrierea în acest registru poate fi contestată în justiție, iar măsurile pot fi suspendate până la soluționarea definitivă a contestației.

Avocat Ciprian Pozderie, specializat în drept penal și infracțiuni legate de droguri

Sunt avocat specializat în apărarea persoanelor acuzate de infracțiuni privind drogurile și alte substanțe psihoactive.

Ce presupune înscrierea în Registru?

Ce înseamnă, în concret, să fii înscris în Registru? Legea impune un regim de supraveghere strict, similar unui control judiciar, cu consecințe care afectează profund viața privată.

Citește aici o analiză detaliată a obligațiilor impuse de Registru.

Disproporționalitatea obligațiilor și amploarea abuzului

  • Legea aplică o a doua pedeapsă unor persoane care și-au executat deja condamnarea și sunt, în cele mai multe cazuri, complet reabilitate.
  • Poliția a inclus în mod abuziv în Registru inclusiv persoanele reabilitate, unele dintre acestea fiind condamnate acum peste 20 de ani.
  • Obligațiile sunt umilitoare și nu au nicio fundamentare științifică din partea criminologilor.
  • Nicio altă țară din UE nu are un sistem atât de represiv.

Strategia de apărare pentru ștergerea din Registru

Pentru a obține ștergerea din Registru, Legea 61/2024 impune o procedură strictă de contestare. Având în vedere miza uriașă, am dezvoltat o strategie de apărare completă, care abordează problema din toate unghiurile. Această strategie se bazează pe următorii trei piloni: 

Nelegala înscriere în Registru

Voi verifica dacă înscrierea în Registru s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii, deoarece majoritatea înscrierilor sunt fundamental nelegale.

De exemplu, persoanele reabilitate, fără cazier judiciar, nu trebuiau să fie înscrise în Registru. Totodată, au existat situații în care inclusiv persoane achitate au fost înscrise.

Invocarea priorității dreptului european

Chiar dacă înscrierea a fost făcută în mod legal, temeiul înscrierii în Registru trebuie analizat în detaliu pentru a invoca argumentul disproporționalității măsurii prin raportare la standardul CEDO. De exemplu, apărarea este mai puternică atunci când:

  • Condamnarea este veche.

  • Pedeapsa a fost una blândă (de exemplu, suspendarea executării sub supraveghere).

  • Cantitatea de droguri traficată a fost una redusă.

Voi argumenta că instanțele naționale sunt obligate să aplice în mod prioritar Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența recentă, există hotărâri prin care judecătorii români au constatat încălcarea normelor CEDO și au înlăturat prevederile legii interne în favoarea normelor europene pentru a justifica ștergerea din registre.

Suspendarea obligațiilor până la soluționarea contestației

Pe calea unei proceduri urgente, putem obține suspendarea măsurilor de supraveghere prevăzute de lege (prezentările periodice la poliție, anunțarea prealabilă a deplasărilor, etc) până la soluționarea definitivă a contestației.

Programarea unei consultații

Dacă ești vizat de Registrul Traficanților de Droguri și vrei să discutăm posibilitatea de contestare a înscrierii, te invit să programezi o consultație juridică dedicată pentru a putea avea o discuție strict confidențială ce îmi va permite să îți ofer o evaluare a problemei cu care te confrunți.

Abonează-te la newsletterul privind Registrul Traficanților de Droguri

Situația privind Registrul Traficanților de Droguri este complexă și în continuă evoluție. Abonează-te pentru a primi pe e-mail, în mod gratuit, informări privind ultimele decizii ale instanțelor și alte noutăți privind Legea nr. 61/2024.

Website realizat cu respectarea Legii 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat.