UPDATE Octombrie 2025: Alte noi hotărâri de suspendare a obligațiilor din Registru au fost pronunțate de Judecătoria Timișoara și Judecătoria Baia Mare. O nouă hotărâre a fost pronunțată și de Judecătoria Cluj-Napoca (nepublicată încă).
UPDATE Septembrie 2025: Precedentul creat prin această hotărâre a fost confirmat de Judecătoria Suceava care a pronunțat două decizii similare, validând aceeași strategie juridică.
A fost pronunțată prima decizie din țară prin care se dispune suspendarea obligațiilor pentru o persoană înscrisă în Registrul Traficanților de Droguri. Este o victorie uriașă pentru majoritatea persoanelor înscrise în Registru și o validare a strategiei pe care am susținut-o de la bun început.
Prin Sentința nr. 5162/2025, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus pe calea unei proceduri urgente ca, până la soluționarea definitivă a demersului de contestare a înscrierii în Registru, reclamanta să NU mai trebuiască:
Prin motivarea hotărârii, magistratul a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru emiterea ordonanței președințiale, respectiv:
„În concret, în primul rând, instanța reține că cerința privind aparența dreptului în favoarea reclamantei este îndeplinită. Pentru a decide astfel instanța se raportează la certificatul de cazier nr. 45897624 din data de 21.07.2025 din care rezultă faptul că reclamanta nu este înscrisă în prezent cu mențiuni în cazierul judiciar (f. 46). #### adevărat că textul de lege invocat de pârât prin întâmpinare, respectiv art. 10 alin. (5) din Legea nr. 61/2024 stabilește faptul că reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduce la scoaterea acestora din evidența Registrului, însă după cum rezultă din economia sa, acest de lege reglementează numai procedura scoaterii din registru, iar nu și procedura introducerii unei persoane în registrul special. Prin urmare, nu se poate reține că aparența dreptului în favoarea reclamantei este infirmată din perspectiva acestei prevederi legale, atât timp cât argumentația reclamantei se bazează tocmai pe susținerea faptului că fiind reabilitată și fără mențiuni în certificatul de cazier fiscal, nu trebuia înregistrată ab initio în registrul constituit potrivit Legii nr. 61/2024. Totodată, instanța are în vedere prevederile imperative ale art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, care stabilește că persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar se scot din evidență dacă a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept.”
„În al doilea rând, având în vedere împrejurările cauzei în ansamblu, instanța constată că este îndeplinită și cerința privind caracterul provizoriu al măsurii solicitate, dat fiind că, după cum expres s-a arătat, reclamanta nu solicită radierea mențiunilor deja efectuate în registrul special, ci faptic temporizarea îndeplinirii obligațiilor specifice, determinate de înscrierea sa în acest registru, până la soluționarea cererii de radiere adresate intimatului, nesoluționată până în prezent, soluționarea care urmează a se realiza fie pe cale administrativă, fie pe cale judiciară, dacă va fi cazul. Așadar, sistarea oricăror proceduri ulterioare înscrierii în registru până la soluționarea în mod definitiv a cererii reclamantei de radiere a înscrierii este o măsură eminamente temporară, având stabilit un termen limită după care, în funcție de soluția dispusă se va putea proceda fie la ștergerea reclamantei din registru, fie la continuare fără impedimente a procedurii reglementate de Legea nr. 61/2024.”
„Legat de cerința privind urgența, aceasta rezultă, pe de o parte, din chiar cuprinsul adresei emise de pârât, reclamanta fiind somată să se prezinte la Secția 3 Poliție, într-un interval scurt de timp (5 zile de la comunicarea înștiințării emise în data de 23.05.2025, în legătură cu care nu s-a depus dovada comunicării, respectiv în cursul acestei zile la ora 10:00 potrivit susținerilor reclamantei) în vederea fotografierii, prelevării datelor dactiloscopice și prelevării probelor biologice (f. 47). Pe de altă parte, urgența derivă și din specificul obligațiilor determinate de înscrierea în registrul constituit potrivit Legii nr. 61/2024, obligații și măsuri cu executare imediată, ce constituie o ingerință semnificativă în dreptul la viață private al unei persoane, din care unele se conturează a avea caracter ireversibil. Astfel, pe lângă fotografierea, prelevarea datelor dactiloscopice, precum și prelevarea probelor biologice în condițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 61/2024, potrivit art. 12 din același act normativ persoanele înscrise în registru au și obligația de a se prezenta periodic la organele de poliție pe raza cărora domiciliază sau își au reședința ori locuiesc, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la: a) profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară; b) mijloacele de existență; c) persoanele cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic; d) unitățile de învățământ preuniversitare/universitare, taberele școlare, cluburi, festivaluri sau orice loc frecventat în mod preponderent de persoana înregistrată în registru; e) adresa unde locuiesc; f) modalitatea de comunicare cu organele de poliție. În consecință, având în vedere termenele scurte stabilite și natura obligațiilor legale, se concluzionează că măsura prezintă caracter urgent.„
„Totodată, instanța reține că este îndeplinită și condiția privind neprejudecarea fondului, măsura dispusă nefiind una de natură să soluționeze litigiul pe fond deoarece în cauza dedusă judecății instanța nu va stabili dacă înscrierea reclamantei în registru a fost sau nu legală și nici dacă este supusă înscrierii o persoană care nu mai figurează cu mențiuni în certificatul de cazier judiciar la momentul înscrierii efective în registru. În fine, instanța reține că suspendarea temporară a executării obligațiilor este necesară pentru a asigura protecția drepturilor fundamentale ale reclamantei și pentru a preveni producerea unor efecte ireversibile ce ar putea decurge din executarea imediată a obligațiilor de derivă din înscrierea unei persoane în registrul constituit potrivit Legii nr. 61/2024. Totodată, suspendarea garantează un echilibru între respectarea prevederilor legale și protecția vieții private și permite evitarea luării unor măsuri cu consecințe evidente asupra dreptului la viață privată ce s-ar putea dovedi ulterior nelegale.”
Astfel, această hotărâre deschide calea pentru toți cei aflați într-o situație similară de a obține suspendarea obligațiilor până la soluționarea demersului individual de contestare a înscrierii.
Dacă ești o persoană vizată de Registrul Traficanților de Droguri și dorești să explorezi posibilitatea ștergerii tale din acesta, te invit să vizitezi pagina dedicată acestui subiect unde vei găsi detalii despre strategia de apărare și cum te pot ajuta.

Situația privind Registrul Traficanților de Droguri este complexă și în continuă evoluție. Abonează-te pentru a primi pe e-mail, în mod gratuit, informări privind ultimele decizii ale instanțelor și alte noutăți privind Legea nr. 61/2024.